Moto Morini prezinta Granpasso 2010
21.10.2009
Moto Morini a prezentat ieri versiunea 2010 a modelului maxi enduro Granpasso 1200, ce se prezinta cu multiple imbunatatiri.
Noua janta spate Excel din aliaj usor impreuna cu sistemul tubeless STS au facut posibila o marire a greutatii maxime admise la 430 kg, un aspect important pentru o motocicleta enduro touring. Granpasso este acum omologat si pentru anvelopele cramponate, fiind posibila astfel folosirea in off-road.
Injectia a primit un nou software iar sonda lambda a fost mutata in evacuarea cilindrului din fata. Noua harta a injectiei permite pilotarea mai lina si imbunatateste manevrabilitatea, in special la prima deschidere a gazului.
Ghidonul a fost imbunatatit, fiind acum mai lat, iar pozitia acestuia a fost ridicata prin noile prinderi. Saua este mai confortabila iar inaltimea acesteia a scazut. Scaritele din aliaj de fier de mare rezistenta au cauciucul detasabil, pentru folosirea in off-road.
O noua protectie din aluminiu a fost instalata sub sa, pentru a reduce temperatura degajata de evacuarea finala, fiind imbunatatit astfel confortul, dar si pentru a asigura conditii mai bune de functionare amortizorului Ohlins.
Sursa: www.motoflash.ro
inapoi in pagina de stiri